Tulpini Bogate în CBD: Introducere

CBD-Rich Cannabis Strains: An Introduction

Odată cu cercetările privind potențialului terapeutic al canabisului, și datorită numărului tot mai mare de studii care dovedesc beneficiile individuale ale canabinoizilor, canabisul a devenit un subiect foarte discutat în domeniul sănătății.

Mai jos, vom pătrunde în lumea tulpinilor CBD. Vom aborda modul în care CBD-ul afectează sistemul endocanabinoid, iar mai apoi îți vom oferi câteva recomandări cu privire la raportul CBD: THC, astfel încât să poți face o alegere conștientă atunci când te orientezi spre o tulpină bogată în CBD.

CE SUNT TULPINILE CBD?

Deși în urmă cu ceva timp, cultivatorii și consumatorii vânau concentrații tot mai mari de THC, astăzi se cultivă tulpini cu concentrații mari de CBD și aproape fără THC. Cu toate că aceste tulpini nu vor oferi consumatorilor starea de high, sunt extrem de valoroase.

Abia la jumătatea anilor 2000 au început să apară tulpinile CBD „comerciale”. Soiurile revoluționare derivate din Diesel, precum Juanita la Lagrimosa, au deschis calea pentru soiurile bogate în CBD, cu o concentrație scăzută de THC.

Cu ajutorul câtorva tulpini, care au fost folosite ca și tulpini de sămânță, cultivatorii industriali au început să cultive diferite soiuri, astfel încât să obțină o concentrație tot mai mare de CBD, făcând tot posibilul să elimine sau să micșoreze concentrația de THC.

Totuși, pentru a satisface cererea consumatorilor, a fost necesar ca aceste tulpini să aibă o producție bună și o creștere ușoară, dar și o aromă și un aspect plăcut.

RELATED STORY
CBD Flower

CINE CONSUMĂ TULPINILE CBD ȘI DE CE?

În ziua de azi, consumatorii medicinali și recreaționali consumă tulpini de canabis bogate în CBD, din motive diverse. În afară de beneficiile de care se bucură cei care se confruntă cu probleme de sănătate, chiar și persoanele sănătoase au semnalat beneficiile efectelor holistice oferite de CBD.

În loc de high-ul caracteristic THC, CBD-ul induce o stare relaxantă și calmantă, care reduce tensiunea, fără a-ți influența capacitatea de concentrare sau productivitatea.

Ca atare, sunt consumate de persoanele care își doresc să uite de ziua stresantă pe care au avut-o, sau de cei care vor să se bucure de un bong nocturn, fără efecte psihoactive. Bineînțeles, la fel ca și în cazul altor tulpini de canabis, poți consuma tulpinile CBD cu ajutorul unui bong sau într-un joint, sau le poți transforma în comestibile și concentrate.

Deși unele persoane consumă aceste tulpini în mod exclusiv, alții încearcă să își tempereze consumul de THC sau vor să fie productivi și echilibrați pe parcursul zilei.

Pe site-ul Royal Queen Seeds, poți găsi tulpini bogate în CBD, cu o concentrație scăzută de THC, precum Solomatic CBD (21% CBD și maxim 1% THC) și delicioasa Purplematic CBD.

CBD THC Strains

RQS CBD STRAINS
Tatanka Pure CBD Tatanka Pure CBD (THC: <0,25% / CBD: High)
Solomatic CBD Solomatic CBD (THC: 1 % / CBD: 21%)
Purplematic CBD Purplematic CBD (THC: 0,5 % / CBD: 17%)
Joanne's CBD Joanne's CBD (THC: 0,25 - 0,75% / CBD: 15%)
Dance World Dance World (THC: 12 % / CBD: High)
Fast Eddy Fast Eddy (THC: 9 % / CBD: High)
Royal Medic Royal Medic (THC: 10 % / CBD: High)
Royal Highness Royal Highness (THC: 14 % / CBD: High)
Euphoria Euphoria (THC: 9 % / CBD: High)
Stress Killer CBD Stress Killer Automatic (THC: 11 %CBD: High)
Medical Mass Medical Mass (THC: 10 % / CBD: High)
Painkiller XL Painkiller XL (THC: 9 % / CBD: High)
 

SISTEMUL ENDOCANABINOID

Sistemul endocanabinoid este implicat în mod natural în multe procese fiziologice. Folosește „endocanabinoizii” produși intern pentru a ne ajuta să ne reglăm starea de spirit, apetitul, ciclul de somn, percepția durerii și multe alte funcții.

Purtând numele plantei de canabis, sistemul endocanabinoid (ECS) a fost descoperit de fapt în timp ce se făceau studii cu privire la efectele marijuanei asupra oamenilor. Acest sistem fiziologic este format din receptori localizați în întregul sistem nervos central și periferic, în sistemul imunitar și nu numai.

Canabinoizii din afara corpului uman, numiți canabinoizi exogeni sau „fitocanabinoizi” (derivați din plante), pot activa acest sistem într-o măsură mai mare decât endocanabinoizii. Acest lucru permite sistemului endocanabinoid să funcționeze în moduri noi, productive și puternice.

Un exemplu perfect îl reprezintă efectul psihoactiv, întâlnit atunci când fumăm, sau consumăm într-un alt mod, canabis bogat în THC. În acest fel, cercetătorii descoperă multe alte modalități prin care canabisul poate stimula sistemul endocanabinoid, astfel încât să obțină rezultate potențial terapeutice.

Deși THC-ul este un canabinoid studiat în acest scop, nu este singurul.

CUM AFECTEAZĂ CBD-UL SISTEMUL ENDOCANABINOID

Un lucru interesant îl reprezintă faptul că CBD-ul interacționează cu receptorii canabinoizi din organism într-un mod diferit față de THC. În loc să se conecteze la receptorii CB1 sau CB2, acesta modulează activitatea lor în mod indirect.

De exemplu, CBD-ul acționează împotriva producției de acid gras amida hidrolază, o enzimă care descompune anandamida, un endocanabinoid important.

Astfel, CBD-ul sporește disponibilitatea acestui canabinoid intern în creier, fără a se conecta direct la receptorii endocanabinoizi. În ultimă instanță, anandamida declanșează același receptor ca și THC-ul, conducând la efecte terapeutice în tot corpul.

CBD: BENEFICII VERSATILE FĂRĂ HIGH

Din această cauză, CBD-ul nu are efecte intoxicante sau psihotrope. Drept urmare, este mai respectat de către profesioniștii din domeniul medical și mai ușor de obținut.

Se consideră că CBD-ul poate trata o serie de afecțiuni; cu toate acestea, este esențial să observăm că o mare parte din cercetările referitoare la potențialului terapeutic al CBD-ului nu au ajuns încă în stadiul clinic sau sunt neconcludente.

CBD-Rich Cannabis Strains

În timp ce studiile sugerează că CBD-ul poate ameliora anumite afecțiuni, având funcții antiinflamatorii[1], anticonvulsive[2] și anxiolitice[3], există foarte puține cazuri când este considerat un tratament propriu-zis.

Poate cel mai cunoscut exemplu este spray-ul CBD sintetic, Epidiolex, un tratament aprobat de FDA pentru două tipuri rare de epilepsie infantilă: sindromul Dravet și sindromul Lennox-Gastaut.

Totuși, sfera potențialului CBD-ului pare să fie mult mai extinsă. Pe măsură ce tot mai multe studii ies la iveală, vedem schimbarea acestor evoluții.

CBD, THC ȘI EFECTUL DE ANTURAJ

Foarte interesant este faptul că CBD-ul pare să modifice efectele psihoactive ale THC-ului atunci când cei doi canabinoizi sunt administrați împreună. Prin slăbirea legăturii dintre THC și receptorul CB1, high-ul va fi mai puțin intens.

Acest lucru oferă o teorie mai extinsă, potrivit căreia compușii chimici din canabis, cum sunt canabinoizii și terpenele, sunt mai eficienți atunci când sunt folosiți împreună, decât în mod individual - „efectul de anturaj”.

Pentru consumatorii recreaționali, CBD-ul poate ajuta la întârzierea și medierea efectelor THC-ului, pentru a te bucura de o experiență mai plăcută.

RAPORTUL IMPORTANT DE CBD:THC

Atunci când cauți tulpini bogate în CBD, întâlnești de multe ori raportul CBD:THC. Aceasta este cantitatea de CBD în raport cu cantitatea de THC conținută într-o tulpină de canabis.

Datorită potențialului sinergic dintre acești doi canabinoizi, alegerea unor tulpinilor cu raporturi diferite poate fi avantajoasă pentru diferite tipuri de consumatori.

Dacă sunteți încă nou/nouă în lumea canabisului, poate fi o idee bună să începi cu o tulpină cu o concentrație mică de THC și să vezi cum te simți. Mai apoi, poți încerca treptat tulpini cu concentrații tot mai mari de THC.

Iată o clasificare a diferitelor raporturi CBD:THC peste care vei da:

1:0 | Nu conține THC deloc, deci nu există niciun efect psihoactiv. Potrivit pentru toți consumatorii, inclusiv pentru cei care nu tolerează THC-ul.

20:1 – 25:1 | Concentrații foarte mari de CBD și un conținut foarte mic de THC, fără un efect psihoactiv real. Recomandat începătorilor și consumatorilor medicinali, care doresc o concentrație cât mai mare de CBD, fără să fie high.

8:1 – 4:1 | Aceste tulpini au o concentrație relativ scăzută de THC, cu un high foarte ușor. Acest raport este recomandat persoanelor care vor să se bucure de CBD, dar consideră că o cantitate mică de THC îi ajută.

2:1 | Cu o concentrație dublă de CBD față de THC, consumatorii se pot bucura pe deplin de ambii canabinoizi atunci când aleg acest raport foarte popular. Aceste tulpini sunt oarecum psihoactive, deci nu sunt recomandate începătorilor sau persoanelor care consumă pentru prima oară.

1:1 | Un raport CBD:THC perfect echilibrat. Recomandat consumatorilor cu experiență, care pot tolera efectele THC-ului.

Totul depinde de tine. Dacă îți place high-ul psihoactiv al canabisului, dar vrei să încerci și CBD-ul, caută tulpini cu un raport CBD:THC de 1:1 sau 1:2. În acest fel, te vei bucura în continuare de un high plăcut, fără a te ameți prea tare.

 




External Resources:
  1. Cannabinoids as novel anti-inflammatory drugs https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  2. Cannabinoids in the Treatment of Epilepsy: Hard Evidence at Last? https://www.ncbi.nlm.nih.gov
  3. Cannabidiol in Anxiety and Sleep: A Large Case Series https://www.ncbi.nlm.nih.gov
Notă:
Conținutul este strict pentru scopuri educaționale. Informațiile furnizate provin din cercetări colectate din surse externe.

Ai împlinit 18 ani?

Conținutul ce se regăsește pe site-ul RoyalQueenSeeds.com este potrivit numai adulților și este destinat persoanelor majore.

Asigură-te că ai luat la cunoștință legile țării în care trăiești.

Dacă apeși INTRĂ, confirmi
că ai împlinit
18 ani.