Semințe de Canabis Obișnuite Vs. Feminizate Vs. Autoflorante

Semințe de Canabis Obișnuite Vs. Feminizate Vs. Autoflorante

Când vorbim despre cultivarea marijuanei, totul începe de la semințe. În prezent, cultivatorii au atât de multe opțiuni atunci când vine vorba de tipul de semințe de canabis pe care le pot planta. Semințe obișnuite, semințe feminizate și semințe autoflorante, toate au avantaje și dezavantaje. În cele din urmă, tipul pe care îl alegi va depinde cu siguranță de factori precum bugetul, spațiul, experiența, timpul și răbdarea ta.

CE SUNT SEMINȚELE OBIȘNUITE?

Semințele obișnuite sunt de obicei cele mai răspândite și ușor de găsit. În plus, ele sunt aproape tot timpul mai ieftine decât semințele feminizate sau autoflorante.

DE CE AR TREBUI SĂ ALEGI SEMINȚE OBIȘNUITE?

Dacă vrei să înmulțești tulpini de canabis și să produci semințe noi, atunci vei avea nevoie de semințe obișnuite. Pentru a putea crea și încrucișa tulpini noi, ai nevoie atât de plante de sex feminin, cât și de plante de sex masculin.

Cultivarea de semințe obișnuite te va ajuta să înțelegi ciclul natural de creștere al plantei. Dacă vrei să devii un cultivator experimentat, nu este indicat să alegi "scurtături" prin utilizarea de semințe feminizate sau autoflorante. Trecând printr-un ciclu complet, veți înțelege mai bine nevoile plantei și condițiile necesare acesteia pentru a crește sănătoasă.

Principalul dezavantaj al folosirii semințelor obișnuite este posibilitatea ca acestea să producă o plantă de sex masculin. Probabilitatea ca semințele obișnuite să producă plante de sex feminin este de aproximativ 55-60%. Cu toate acestea, acest procentaj reprezintă doar o medie. Este foarte posibil ca 75%, sau chiar mai mult de 75% din semințe să producă plante de sex masculin. Deoarece numai plantele de sex feminin produc muguri de canabis care pot fi fumați, germinarea semințelor de sex masculin reprezintă doar o pierdere de timp și bani. Plantele de sex masculin trebuie să fie îndepărtate imediat pentru a evita fertilizarea plantelor de sex feminin din vecinătatea lor împiedicându-le astfel să dezvolte muguri. Din acest motiv, semințele obișnuite nu sunt de obicei recomandate pentru începători.

CE SUNT SEMINȚELE FEMINIZATE?

Semințele feminizate sunt semințe de canabis care germinează în plante de marijuana de sex feminin, în mod garantat. Plantarea semințelor feminizate va împiedica germinarea plantelor de sex masculin. Chiar dacă semințele feminizate pot fi mai scumpe decât semințele obișnuite, ele te vor ajuta să economisești, pe termen lung, timp și frustrare, prin evitarea plantelor de sex masculin.

DE CE AR TREBUI SĂ ALEGI SEMINȚE FEMINIZATE?

Dacă plantezi semințe feminizate nu va mai trebui să îți mai bați capul cu sexul plantelor care vor germina. Acest lucru nu numai că te va ajuta să economisești banii cheltuiți pe semințe inutile, ci și timp, pe care l-ai irosi germinând aceste semințe, pentru ca mai apoi să fii nevoit să elimini plantele de sex masculin.

Spre deosebire de semințele autoflorante, semințele feminizate necesită o schimbare a ciclului de lumină pentru a putea înflori. În plus, nu există nicio diferență între plantele de sex feminin obținute din semințe feminizate și cele obținute din semințe obișnuite. Semințele feminizate pot fi folosite pentru clonarea și înmulțirea plantelor, la fel de ușor ca cele crescute din semințe obișnuite.

DE CE AR TREBUI SĂ ALEGI SEMINȚE FEMINIZATE?

Principalul dezavantaj al semințelor feminizate este prețul lor. De obicei, acestea sunt mai scumpe decât semințele obișnuite. Cu toate acestea, luând în considerare faptul că te vor ajuta să economisești bani, pe care în mod normal i-ai irosi pe semințele de sex masculin, putem spune că merită investiția.

Semințele feminizate sunt ideale pentru cultivatorii care caută să experimenteze o creștere constantă. Plantarea femelelor te va ajuta să economisești timp și frustrare irosite cu germinarea, identificarea și îndepărtarea plantelor de sex masculin. Dacă ești genul de persoană care nu dispune de mult timp - sau răbdare - semințele feminizate pot fi alegerea perfectă pentru tine.

De asemenea, folosirea semințelor feminizate este ideală dacă nu dispui de mult spațiu. Germinarea a 10 semințe obișnuite, pentru ca, în cele din urmă, să obții doar 5 plante de sex feminin, este o risipă de spațiu. Când folosești semințe feminizate, fiecare sămânță, pe care o germinezi, se va dezvolta într-un exemplar sănătos de sinsemilla.

CE SUNT SEMINȚELE AUTOFLORANTE?

Semințele autoflorante produc plante de marijuana care progresează în stadiul de înflorire fără a fi necesară o schimbare a programului de lumină. În schimb, semințele obișnuite și feminizate necesită cicluri specifice de lumină pentru a trece prin toate etapele de creștere, într-un mod corespunzător. Cu toate acestea, spre deosebire de acele semințe, semințele autoflorante fac această tranziție fără efort și foarte rapid. Majoritatea plantelor autoflorante au nevoie de aproximativ 10 săptămâni pentru a ajunge din stadiul de sămânță la cel de recoltă.

DE CE AR TREBUI SĂ ALEGI SEMINȚE AUTOFLORANTE?

Semințele autoflorante oferă cultivatorilor confort maxim. Prin înflorirea pe cont propriu, aceste semințe iau o parte din presiunea pusă pe cultivator. Plantele autoflorante nu numai că tranziționează singure prin fazele de creștere, dar sunt și mult mai greu de deteriorat în cazul în care ești neglijent sau nepăsător. Așadar, dacă îți dorești o plantă ușor de crescut, ar trebui să alegi semințele autoflorante.

De asemenea, semințele autoflorante sunt avantajoase datorită dimensiunii reduse a plantelor pe care le produc. Autoflorantele cresc în mod obișnuit între 30 și 60 cm înălțime, fiind excelente pentru spații mici și compacte. În ciuda avantajelor dimensiunii lor, aceste tipuri de plante produc, așa cum poate te-ai aștepta, și randamente mai mici decât exemplarele obișnuite sau feminizate.

Semințele autoflorante sunt considerate a fi mai rezistente la mucegai, dăunători, boli, îngheț și fluctuații de temperatură sau umiditate. Ca atare, aceste plante sunt mult mai potrivite pentru cultivatorii neexperimentați sau cultivatorii care nu intenționează să investească prea mult timp și efort în creșterea lor (cum ar fi cultivatorii incognito).

Există o dezbatere asupra faptului dacă plantele autoflorante sunt potrivite pentru tehnici de tăiere a vârfurilor și formare. Principala problemă a metodelor de formare care provoacă mult stres, cum ar fi tăierea vârfurilor, este că plantele au nevoie de o perioadă suficientă de timp pentru a se putea reface în urma tratamentului. Pentru tulpinile fotoperiodice, acest lucru înseamnă o săptămână sau două în plus în stadiul vegetativ. În schimb, cu plantele autoflorante nu ai suficient timp.

DE CE AR TREBUI SĂ ALEGI SEMINȚE AUTOFLORANTE?

Principalul dezavantaj al tulpinilor autoflorante este că au un conținut mai mic de THC în comparație cu semințele obișnuite sau feminizate. Producătorii care își doresc niveluri ridicate de THC ar trebui să aleagă alt tip de semințe. Totuși, o mulțime de exemplare auto de înaltă calitate conțin acum și peste 20% THC. Mai mult decât atât, tulpinile autoflorante sunt cunoscute că dezvoltă, în mod natural, un conținut mai ridicat de CBD, comparativ cu alte tulpini.

Așa cum am menționat și mai devreme, din cauza staturii lor mai mici, randamentele autoflorantelor sunt mai scăzute. În ciuda acestor dezavantaje, aceste plante sunt pregătite pentru a fi recoltate mai repede - în unele cazuri, mult mai repede decât omologii lor. Acest lucru îți va permite să te bucuri de mai multe recolte într-un an.

Ca semințele feminizate, semințele autoflorante tind să fie mai scumpe și, uneori, mai greu de găsit decât semințele obișnuite. Cu toate acestea, pentru cultivatorii care doresc să beneficieze de numeroasele avantaje ale plantelor autoflorante, costul suplimentar merită cu siguranță. Ar trebui să iei în considerare plantarea semințelor autoflorante dacă vrei să economisești timp și efort pe tot parcursul procesului de creștere. Dacă simți că nu poți avea grijă de plantele tale așa cum ar trebui din cauza timpului de care dispui, atunci semințele autoflorante sunt perfecte pentru tine.

Datorită confortului pe care îl oferă, autoflorantele sunt o alegere excelentă pentru producătorii începători. De asemenea, semințele autoflorante pot fi utile pentru creșterea în aer liber în afara sezonului, permițându-ți să începi creșterea în funcție de programul tău.

DECI, CE AR TREBUI SĂ ALEGI?

Ce tip de sămânță vei ajunge să crești va depinde de o mulțime de factori. În primul rând, ar trebui să te gândești care este bugetul tău și care este suma de bani pe care ești dispus să o investești în semințe. În al doilea rând, trebuie să ții cont de nivelul tău de experiență și de timpul de care dispui. În cele din urmă, cultivatorii ar trebui să ia în considerare și dimensiunea spațiului lor de creștere și de condițiile mediului creștere. După evaluarea acestor criterii, ar trebui să poți lua o decizie bine informată cu privire la tipul de semințe de canabis pe care dorești să le plantezi și să le crești.

Ai împlinit 18 ani?

Conținutul ce se regăsește pe site-ul RoyalQueenSeeds.com este potrivit numai adulților și este destinat persoanelor majore.

Asigură-te că ai luat la cunoștință legile țării în care trăiești.

Dacă apeși INTRĂ, confirmi
că ai împlinit
18 ani.