By Adam Parsons Reviewed by: Mr José

Raport de Creștere: Critical (Feminizată) de Royal Queen Seeds

Critical

RAPORT DE CREȘTERE: CRITICAL DE LA ROYAL QUEEN SEEDS

Există multe trăsături pe care cultivatorii se pot concentra atunci când decid ce tulpină de canabis să crească: creșterea, randamentul, potența, aroma și efectul sunt toți factori care variază de la tulpină la tulpină. Critical este un soi de canabis care optimizează la maxim toate aceste caracteristici, devenind astfel cunoscută în comunitatea de cultivatori. Pentru acest raport, vom urmări ciclul de creștere al tulpinii (feminizate) Critical de la RQS, atât din semințe, cât și din clone, până la momentul recoltării! Citește mai departe pentru a descoperi cum să crești această tulpină fabuloasă.

CONFIGURAREA SPAȚIULUI DE CREȘTERE

De îndată ce am primit semințele în poștă, le-am introdus în blocurile „Root Riot” pentru clone și semințe și le-am așezat într-un propagator încălzit în partea inferioară. Pentru iluminat, am folosit o lampă de 400 W MH, setată la 18/6, așezată la aproximativ 60 cm distanță. Pentru a menține spațiul nostru de 1 × 1 × 2,1 m răcoros, am folosit un ventilator ionizant cu picior, cu o înălțime de 45 cm, precum și două ventilatoare de 15 cm.

Ca și sol pentru cultura noastră (inclusiv pentru clone), am folosit B'Cuzz Kilomix de la Atami, la care am adăugat aproximativ 10-15% perlit suplimentar. Ideea este că un amestec aerat suplimentar pentru rădăcini va fi perfect pentru creșterea viguroasă a tulpinii Critical.

CREȘTEREA TULPINII CRITICAL DIN SEMINȚE

Să ne concentrăm mai întâi pe procesul de creștere al plantelor Critical din semințe. După aceea, vom aprofunda procesul de clonare.

ETAPA VEGETATIVĂ

Ca de obicei, semințele de la Royal Queen Seeds au răsărit rapid. După trei zile, au încolțit toate, așa că am deschis orificiile de aerisire ale propagatorului. A doua zi am oprit încălzirea. În a 5-a zi, am plantat răsadurile în ghivece de 8,5 cm, folosind amestecul pregătit, și le-am așezat puțin mai aproape de lampă, la aproximativ 45 cm distanță. În următoarele zile, le-am mutat treptat mai aproape, până când, în ziua a 8-a, le-am așezat direct sub lampă, la o distanță de 22-25 cm.

Totul a decurs bine. În a 15-a zi, le-am replantat în ghivece de 15 cm. O observație cu privire la mărimea ghiveciului: dacă încerci să cultivi multe plante într-un spațiu limitat, alege ghivece de dimensiuni mai mici și mută plantele în ghivece mai mari doar atunci când este necesar.

Pentru această cultură, nu am folosit nicio tehnică de formare, ci am ales să lăsăm plantele să crească în mod natural. Creșterea lor nu a întâmpinat niciun impediment și au crescut foarte rapid în această etapă. După o perioadă scurtă de timp, a fost necesar să le replantăm din nou: în a 25-a zi, le-am mutat în ghivecele pentru înflorire. Patru dintre cele 6 plante au fost mutate în ghivece de 25 cm, care sunt puțin mai adânci decât ghivecele standard de flori.

ETAPA DE ÎNFLORIRE

Pentru perioada de vegetație, am folosit Canna Terra Vega (din ziua a 8-a: jumătate de doză; din ziua 20: o doză întreagă, sau 10 ml/litru). Nu am observat ca replantarea să fie încetinit creșterea plantei noastre, probabil datorită faptului că are o creștere viguroasă. Până în a 28-a zi, am mutat ghivecele în camera de înflorire, un spațiu de 2 × 1 × 2 m, unde am instalat 2 lămpi HPS de 400 W, împreună cu două ventilatoare mari de 45 cm.

Fetele s-au pus direct pe treabă. După numai șase zile în ciclul 12/12, cele patru plante au început să înflorească. De asemenea, două dintre ele au început să se întindă considerabil. Din acel moment, am început să le administrăm o doză completă de Canna Terra Flores, la fiecare udare. Tot atunci am luat și patru butași de la două dintre plantele cele mai frumoase.

În a 22-a zi de 12/12, plantele înfloreau nebunește și rășina deja curgea. Am dublat doza de suplimente administrată la fiecare udare (20 ml/litru), clătindu-le cu apă pură o dată la cinci udări. Poate că era prea devreme, dar din cauză că înfloreau într-un asemenea hal, le-am administrat și patru doze de PK 13/14, pe parcursul a patru zile. Până în ziua 31, era clar că două dintre cele patru plante aveau să dea randamente considerabile. Din fericire, acestea erau exact plantele de la care am luat butași.

ULTIMILE ZILE ÎNAINTE DE RECOLTARE

În următoarele zece zile, toate plantele au luat în greutate. Până în ziua 38, am redus administrarea de suplimente la doze normale, iar în ziua 42, am oprit alimentarea de tot și am continuat doar clătirea cu apă.

În a 47-a zi, am observat că o parte din pistilii florilor începuseră să devină maronii; după 51 de zile de înflorire, la o inspecție mai atentă, cu o lupă care mărește de 8x, am observat că glandele de rășină a două plante (cele mai scunde) începeau să aibă o culoare lăptoasă. Bănuiam că cele două plante mai înalte erau și ele aproape în același punct.

USCAREA ȘI CONSERVAREA

În acea seară am început recoltarea, am tăiat mugurii și i-am pus la uscat. Am observat o diferență în structura de creștere a plantelor și a mugurilor lor: cele două plante mai înalte aveau muguri duri, cu aspect de "pepită", și o distanță internodală mai mare. Plantele mai scunde aveau o structură mai fină, dar mai densă, iar spațiul internodal era scurt și frumos.

Nu am observat nicio diferență de miros între plante, deoarece toate au avut o aromă pământie și picantă în timpul înfloririi. Deși, în retrospectivă, este posibil ca plantele mai mari să fi avut o aromă mai înțepătoare, dar este destul de greu de spus, deoarece ambele soiuri au fost destul de puternice.

Mugurii au stat la uscat aproximativ zece zile, agățați într-un dulap întunecat, beneficiind de puțin timp de conservare (20 sau 30 de zile într-un borcan de sticlă), pentru a-și atinge potențialul maxim. În ceea ce privește randamentul și fumul, vă vom spune mai multe după ce vom vorbi despre arta clonării Critical.

Critical

CLONAREA TULPINII CRITICAL: O TULPINĂ BUNĂ PENTRU A-ȚI EXERSA ABILITĂȚILE DE CLONARE

Nu toate tulpinile de canabis sunt ușor de clonat, dar Critical nu a devenit degeaba preferata persoanelor care cultivă în interior. Pe lângă faptul că este o tulpină ușor de crescut din semințe, este destul de iertătoare și atunci când vine vorba de clonare, fiind o tulpină bună pentru a-ți pune în practică abilitățile.

Nu îți face griji dacă nu ai mai clonat canabis înainte, deoarece clonarea nu este fizică cuantică, mai ales nu cu un exemplar ușor, precum Critical. Din proprie experiență, o atitudine relaxată de genul "ce va fi, va fi!", va da probabil cele mai bune rezultate atunci când vine vorba de clonare.

PREGĂTIRI PENTRU CLONARE

Cumpără o lamă nouă, ascuțită, o soluție pentru clonare, câteva blocuri pentru clone și semințe, de genul „Root Riot” și un propagator mic încălzit. Dacă vrei, poți cumpăra și un stimulator organic pentru creștere, Nitrozyme, dar nu este necesar.

Am așteptat până când plantele au început să înflorească, pentru de a lua butașii de la Critical. Dacă nu ai experiență în clonarea canabisului (sau ai mai încercat să clonezi și nu ți-a ieșit), este recomandat să iei butașii în timpul etapei de vegetație (18/6), deoarece creșterea viguroasă a tulpinii Critical din acea perioadă va ajuta butașii să prindă rădăcini mai rapid.

Ne-am pregătit suprafața de lucru din bucătărie cu blocuri pentru clone, care au fost îmbibate bine în apă călduță. Deoarece găurile din aceste blocuri nu sunt întotdeauna „bune”, este posibil să ai nevoie de o scobitoare sau o șurubelniță pentru a le redefini. Ai grijă să nu forțezi intrarea unui butaș într-o gaură blocată! De asemenea, vei avea nevoie de un pahar mare cu apă călduță, în care să așezi butașii proaspeți.

Trebuie să iei în considerare că motivele principale pentru care clonarea ierbii poate eșua sunt o suprafață necorespunzătoare de lucru și instrumentele murdare. Pentru a curăța temeinic suprafața de lucru folosește apă fiartă și detergent și asigură-te că folosești cuțite sterilizate, care au fost dezinfectate cu spirt între tăieri. De asemenea, încălzește propagatorul cu câteva ore înainte de a începe operațiunea de clonare!

Verifică planta, cam la o treime de vârf, pentru a vedea dacă are butași viabili. Datorită creșterii viguroase a tulpinii Critical nu va trebui să cauți prea mult, pentru că vei avea de unde alege! Ia cuțitul și mergi aproximativ 10 cm în jos de la vârful în creștere (3 - 4 noduri). Îndepărtează toate frunzele din zonă, cu excepția vârfului și următorul set de frunze în jos. Taie frunzele aproape de tulpină, dar încearcă să nu deteriorezi tulpina.

Cloning

TĂIEREA

Acum, execută o tăietură ascuțită, la vreo 3-5 cm sub nodul ales și așează butașul de îndată, cu tăietura în jos, în paharul cu apă călduță.

Cu butașul parțial scufundat în apă, am făcut o tăietură curată de 45° sub nodul inferior (nu scoate niciodată butașul din apă în timp ce faci asta!). Pfiu! Partea cea mai „riscantă” a trecut, întrucât poți lăsa butașii în apă timp de câteva zile și tot vor prinde rădăcini. Am lăsat butașii în apă timp de două minute, deoarece acest lucru permite tulpinii să absoarbă apa și nu aer, împiedicând astfel fatalitatea.

Acum, cu soluția pentru clonare pregătită și un bloc pentru rădăcini cu orificiul bine evidențiat, am mutat rapid butașul din paharul cu apă în soluția pentru clonare (în mod normal, scufundăm cel puțin două treimi din butaș, timp de aproximativ 20 de secunde). După aceea, am introdus ușor butașul în blocul pentru înrădăcinare, urmată de o strângere foarte blândă pentru a-l fixa. Probabil că nu trebuie să menționăm că toate aceste etape sunt realizate cu cea mai mare finețe posibilă. Nu îndoi sau presa butașul, deoarece acest lucru va reduce șansele de înrădăcinare.

Preparing-Clones

INTRODUCEREA CLONELOR ÎN PROPAGATOR

Am așezat blocurile cu butașii în tavă și le-am pus direct în propagator, cu orificiile de aerisire închise. După ce toți butașii au fost introduși în propagator, am pulverizat peste ei supliment de creștere Nitrozyme. În acest fel, butașii pot beneficia de un supliment foliar cu enzime. Propagatorul are nevoie de lumină bună, dar - acest lucru este important - nu are nevoie de prea multă căldură. În cazul tulpinii Critical, am așezat propagatorul la aproximativ 45 cm de lampa de 400 W și un ventilator care sufla peste partea superioară a unității, doar pentru a fi siguri. După patru zile, am pulverizat din nou Nitrozyme peste butași.

Propagator-Clones

BUTAȘII ÎNCEP SĂ PRINDĂ RĂDĂCINI

După șapte zile, am deschis gurile de aerisire ale propagatorului. După nouă zile, toți cei patru butași prinseseră rădăcini, așa că i-am mutat în ghivece de 8,5 cm, pe care le-am așezat la aproximativ 45 cm de lampă. Am folosit același amestec de sol ca și la cultura din semințe. În următoarele 24 de ore, am urmărit cu atenție butașii; la primul lor ciclu de noapte „expus”, au primit o altă doză de Nitrozyme. A doua zi, am ciupit toate vârfurile încolțite și am mutat plantele mai aproape de lampă (30–35 cm).

Roots-Clone

REPLANTAREA CLONELOR

După 14 zile de la mutarea în ghivecele mici (a 23-a zi de la tăiere), am mutat clonele în ghivece de 25 cm și le-am administrat imediat o jumătate de doză de Canna Terra Vega. În acea noapte am mai pulverizat încă o dată stimulator de creștere peste ele, împreună cu 2 ml de agent de îmbunătățire, diluat într-un litru de apă.

CLONELE ÎNCEP SĂ ÎNFLOREASCĂ

Pentru următoarele șapte zile, butașii au luat-o razna și au început să crească foarte rapid. În a 21-a zi de la plantare, am luat două plante și le-am așezat în cel mai bun loc în camera de înflorire, administrându-le o doză completă de Canna Terra Flores. Până în a 7-a zi de 12/12, ambele clone deja începuseră să înflorească. Până în ziua 15, înfloreau nebunește, având o producție completă de rășină. În plus față de doza dublă de suplimente (Terra Flores) administrată la fiecare udare, am decis să le oferim și un mix complet PK 13/14 (5 ml/litru) în zilele 17-20.

Până în ziua 30, cele două plante arătau foarte bine. Una era mai scundă și o luase pe urmele mamei sale: mugurii ei erau plasați la distanțe internodale scurte, cu o structură florală densă și frumoasă. Sora ei mai înaltă își moștenise, de asemenea, mama: avea muguri solizi, umflați, de tip "pepită" și așezați la distanțe internodale destul de mari.

Din ziua 31, le-am mai administrat încă trei zile de stimulent PK 13/14, 3 ml/litru. Datorită ciupirii vârfurilor și suplimentelor de creștere, până în ziua 35 de înflorire, sub un ciclu de lumină 12/12, ambele plante își depășiseră cu mult mamele în ceea ce privește producția de muguri. Cea mai înaltă plantă avea muguri atât de solizi și grei încât avea nevoie de stâlpi de susținere. Din acel moment, am redus cantitatea de suplimente la o singură.

MUGURII CRESC TOT MAI MARI

Până în ziua 42, mugurii își terminaseră înflorirea și începuseră să se umple de rășină. Producția de rășină pe ambele plante atingea apogeul. Din acest moment, ambele plante urmau să primească doar apă pură la cină, până la momentul recoltării. În a 46-a zi ambele plante erau pline de muguri strălucitori și bombați. Cea mai scundă începea să aibă pistili de culoare maronie. În acest caz, trebuie menționat faptul că probabil ar fi fost mai bine să alegem ghivece mai mari, de 35-40 cm, în locul celor de 25 cm, deoarece Critical este nesătulă atunci când vine vorba de nutrienți, iar sistemul ei rădăcinos îi poate susține pofta pentru mâncare. Așa că nu te sfii să alegi ghivece mari atunci când cultivi această tulpină!

MOMENTUL RECOLTĂRII

În a 48-a zi de înflorire, ambele plante au început să se „rumenescă”, dar glandele de rășină erau încă limpezi. Două zile mai târziu, mai mulți pistili începuseră să aibă o culoare maronie și am observat o ușoară opacitate în tricomii plantei mai scunde, atunci când ne-am uitat la ei cu o lupă care mărește de 8x. A venit momentul recoltei!

TĂIEREA, TUNDEREA ȘI CONSERVAREA CLONELOR CRITICAL

După tăierea, tunderea și agățarea mugurilor la uscat, am observat că un lucru era foarte evident; randamentul acestor două doamne era mai mare.

Prin comparație, cele patru plante Critical cultivate din semințe au produs o cantitate de muguri uscați de 37, 43, 47 și 49 g, cu un total de 176 g, în 79 de zile. Clonele au produs 63 g (planta înaltă) și 75 g (planta scundă), obținând un total de 138 g din doar DOUĂ clone, în 71 de zile de la înrădăcinare (80 de zile de la tăiere)!

O atenționare: Mugurii Critical sunt predispuși la mucegai din cauza densității lor. Asigură-te că fluxul de aer și umiditatea se află în parametri optimi, în special în ultimele săptămâni de înflorire.

FUMATUL TULPINII CRITICAL: AROMĂ, GUST, EFECT

Atunci când Critical este uscată și neatinsă, nu miroase prea puternic. Însă de îndată ce fărâmițezi un mugure, începe să aibă o aromă distinctă - foarte „pământie”, asemănătoare migdalelor arse și condimentelor, cu o ușoară tentă de combustibil. Această aromă se estompează pe măsură ce se conservă, dar nu dispare complet și nu afectează în niciun fel minunatul gust al fumului. Singura provocare pe care o prezintă această tulpină constă în manevrarea mugurilor extrem de rășinoși (și deci lipicioși).

Și, în sfârșit, în ceea ce privește fumatul tulpinii Critical, ambele variante au indus o experiență similară: Gustul este surprinzător de asemănător hash-ului și bogat, mugurii mai denși având probabil un gust mai înțepător. High-ul este foarte plăcut - o moleșeală fizică puternică (dar nu prea intensă), însoțită de un val de euforie înălțătoare. Posibil să te întrebi dacă te va „imobiliza pe canapea” după câteva fumuri - acest lucru nu se va întâmpla. De fapt, vei vedea că poți face destul de multe - dar, desigur, cu un rânjet tâmp pe față. Am observat că poți fuma cu ușurință de două sau trei ori, înainte ca primul fum să își atingă scopul. Moleșeala nu durează extrem de mult, așa că vei putea fuma mult seara și tot te vei trezi fresh!

CONCLUZIE: CRITICAL ÎNDEPLINEȘTE TOATE CERINȚELE

În concluzie, considerăm că Critical bifează toate căsuțele potrivite. Este extrem de ușor de crescut și clonat și dă randamente excelente, într-un timp uimitor de scurt. Și, cel mai important aspect, fumul este de primă clasă. Acesta este încă un exemplu de la Royal Queen Seeds, care oferă gene de canabis de cea mai înaltă calitate, făcându-i întotdeauna fericiți pe fumători și crescători! În plus, dacă ești genul de persoană care și-a dorit dintotdeauna să încerce clonarea, Critical este tulpina ideală!

Ai împlinit 18 ani?

Conținutul ce se regăsește pe site-ul RoyalQueenSeeds.com este potrivit numai adulților și este destinat persoanelor majore.

Asigură-te că ai luat la cunoștință legile țării în care trăiești.

Dacă apeși INTRĂ, confirmi
că ai împlinit
18 ani.