Ghidul de cultivare a canabisului de Royal Queen Seeds

By Luke Sumpter

CE ESTE TĂIEREA COMPLETĂ A VÂRFULUI PLANTEI DE CANABIS?

Tăierea completă a vârfului este procesul prin care vârful tulpinii principale a unei plante de canabis este tăiat. Aceasta este probabil cea mai comună tehnică pentru randamente mari sau de formare cu stres ridicat, folosită atât de persoanele care cultivă în interior, cât și de cei care cultivă în aer liber. O plantă de marijuana va avea, de obicei, structura unui pom de Crăciun; o tulpină principală dominantă, centrală și mai multe seturi de ramuri laterale. Toate părțile plantei primesc o parte din lumina soarelui la un moment dat pe parcursul zilei, pe măsură ce soarele traversează cerul.

În schimb, plantele de canabis cultivate în interior primesc lumină de la o lampă de creștere fixă, poziționată deasupra lor. Din această cauză plantele de canabis cu formă naturală nu sunt ideale pentru a fi cultivate în interior, cu excepția cazului în care cultivi un număr mare folosind metoda SOG sau Sea of Green. Tăierea completă a vârfului reprezintă metoda aleasă de cultivatorii profesioniști pentru a spori randamentul. Este, de asemenea, preferată de cultivatorii casnici care doresc să își umple spațiul de crește cu numai câteva plante.

Îndepărtarea mugurelui terminal va încuraja dezvoltarea a două tulpini principale noi și va stimula creșterea ramurilor inferioare, secundare. Scopul este de a inversa forma pomului de Crăciun pentru a permite o mai bună pătrundere a luminii. Hormonul de creștere este difuzat către toți lăstarii odată ce este eliminată dominanța mugurelui apical. Plantele ramificate și cu profil redus sunt mai atrăgătoare pentru orice cultivator. În interior, spațiul vertical este deseori foarte limitat, iar în aer liber, arbuștii sunt mai discreți decât copacii înalți. Tăierea completă a vârfului reprezintă o tehnică excelentă pentru a prelua controlul asupra bolții plantelor de canabis.

New Colas

New Colas

CÂND SĂ TAI COMPLET VÂRFUL PLANTEI DE CANABIS

Taie vârful plantelor după ce au dezvoltat 3 - 5 noduri, deoarece acesta este momentul în care rădăcinile și tulpinile lor sunt suficient de puternice pentru a se reface în urma stresului provocat. De obicei, plantele ating această dimensiune după aproximativ 30 de zile de vegetație. Ține cont de faptul că fiecare soi este diferit și are o viteză diferită de creștere.

Plantele nu pot face față tăierii vârfului în timpul fazei de răsad. Dacă încerci să tai vârful în această perioadă, riști să îți omori sau să îți atrofiezi răsadurile. De asemenea, tăierea vârfului în timpul fazei de înflorire va provoca cu siguranță daune plantelor tale prețioase.

Așteaptă aproximativ 1 - 2 săptămâni înainte de a tăia vârful noilor creșteri. Planta ta va avea nevoie de acest timp pentru a se reface în urma stresului și pentru a se readapta la noul model de creștere.

CUM SĂ TAI COMPLET VÂRFUL UNEI PLANTE DE CANABIS

Pentru a tăia complet vârful unei plante, fă o tăietură curată în vârful tulpinii principale folosind o foarfecă sterilă și îndepărtează complet creșterea superioară. Asigură-te că lași un spațiu de aproximativ 5 mm între locul în care ai tăiat și ramurile laterale. Acest lucru îți va oferi o ușoară marjă de eroare și te va ajuta să eviți secționarea accidentală a acestor structuri importante.

În loc să formeze o tulpină centrală solitară, planta va crește acum două tulpini separate - creșterea tulpinii principale va fi stopată, iar cele două noduri laterale vor prelua rolul de tulpini.

Poți repeta acest proces mai târziu, de-a lungul plantei. După o perioadă, cele două ramuri pe care tocmai le-ai creat vor putea fi tăiate la rândul lor. Acest lucru va diviza și mai mult ceea ce era o singură floare terminală în patru locuri distincte pentru muguri.

Continuă procesul până când ești mulțumit/ă de bolta plantei tale.

Topping

Topping

ECHIPAMENTE PENTRU TĂIEREA VÂRFULUI PLANTEI DE CANABIS

Tăierea completă a canabisului necesită acuratețe, precizie și curățenie. Tăierea plantei cu o unealtă neascuțită poate provoca ruperea tulpinii și poate răni planta mai mult decât este necesar.

Folosește cele mai ascuțite lame posibile. Foarfecele de birou și de bucătărie sunt în regulă, dar nu sunt la fel de eficiente ca uneltele special concepute pentru această sarcină, așa că ia în considerare folosirea foarfecelor pentru tăiere. Lamele de ras reprezintă și ele o opțiune bună.

Încearcă aceste Foarfece curbate de tuns, create pentru îmblânzirea și tăierea plantelor de canabis. Lamele ascuțite și mânerul robust le fac să fie perfecte pentru nevoile tale. Datorită design-ului curbat, sunt ideale pentru a tăia adânc în interiorul bolților și pentru a tăia frunzele de zahăr în timpul recoltării. De asemenea, poți folosi această unealtă pentru a obține butași curați pentru clonare.

CE ESTE TĂIEREA PARȚIALĂ A VÂRFULUI PLANTEI DE CANABIS?

Tăierea parțială a vârfului reprezintă o altă tehnică pentru randamente mari, similară tăierii complete a vârfului, dar totuși diferită. Obiectivul constă tot în sporirea numărului de tulpini principale. Dar, în loc să se dubleze, tăierea parțială a vârfului poate da naștere la 4+ tulpini principale. Această tehnică este foarte recomandată pentru micro-cultivatori, care au poate doar 1 - 2 plante.

Lăstarii secundari sunt infuzați cu hormonul de creștere care ar fi fost folosit anterior pentru a dezvolta tulpina principală. Cu toate acestea, majoritatea cultivatorilor sunt de părerea că tăierea parțială a vârfului este mai puțin eficiență în reducerea creșterii, decât tăierea completă a vârfului. O plantă de canabis cu vârful tăiat parțial poate crește în continuare destul de înaltă, dar cu mai multe ramuri principale.

CÂND SĂ TAI PARȚIAL VÂRFUL PLANTEI DE CANABIS

Așteaptă până când planta ta a dezvoltat 3 - 5 noduri înainte de a-i tăia parțial vârful. Ca și în cazul tăierii complete a vârfului, efectuarea procedurii prea devreme va șoca planta și va încetini creșterea răsadului. Ar trebui să aplici această tehnică doar în timpul fazei de vegetație pentru a le permite plantelor tale să își concentreze energia pe producerea de muguri în timpul fazei de înflorire. Dacă dorești să îți formezi plantele pe parcursul acestei faze, încearcă tehnici mai blânde, precum cele cu stres redus.

CUM SĂ TAI PARȚIAL VÂRFUL PLANTEI DE MARIJUANA

Tăierea parțială a vârfului presupune ciupirea sau tăierea a aproximativ 75% din vârful unei plante. Însuși denumirea în engleză a acestei tehnici, FIM, vine de la „f*ck I missed”, și dă de înțeles cât de neglijentă pare tehnica. Pare că cultivatorul a dat-o în bară în încercarea de a tăia vârful! Pe lângă partea de aspect, este o tehnică extrem de simplă și eficientă.

Prinde vârful plantei și trage-l ușor cu o mână. Folosește o foarfecă curată pentru a tăia aproximativ 75% din vârf. Vei rămâne cu o bucată mică, care va da viață la alte patru ramuri.

Fimming

Fimming

LIMITĂRI ALE TEHNICILOR DE TĂIERE A VÂRFULUI

Tăierea parțială și completă a vârfului vor prelungi perioada pe care plantele de canabis o vor petrece în stadiul de creștere vegetativă 18/6. Etapa de vegetație va avea nevoie de 4 - 6 săptămâni dacă intenționezi să aplici aceste tehnici.

O altă problemă evidentă și deseori trecută cu vederea în ceea ce privește stimularea formării unor ramuri noi este că plantele de marijuana tind să devină foarte grele la vârf. În absența unui ScrOG, este posibil ca plantele să necesite piloni pentru susținere.

TĂIEREA ȘI FORMAREA PENTRU RANDAMENTE MAXIME

Îți dorești să ai parte de cea mai mare recoltă posibilă? Dacă da, atunci trebuie să fii pregătit/ă să îmbini câteva tehnici. Tăierea parțială sau completă a vârfului plantelor nu va fi suficientă. Va trebui să depui eforturi suplimentare pentru câteva grame în plus. Folosind următoarele tehnici, s-ar putea să dai peste rețeta perfectă pentru o recoltă bogată.

LOLLIPOPPING

Pe scurt, lollipopping (defolierea) constă în îndepărtarea nodurilor din partea inferioară a plantelor de canabis. Ideea este de a concentra energia plantei pe dezvoltarea unor muguri mari și grași, și nu a unor „muguri de popcorn”. Majoritatea cultivatorilor preferă să elimine creșterile inferioare în a 3-a săptămână de înflorire. În general, se preferă ciupirea decât tăierea cu foarfeca. Cultivatorii de ScrOG vor elimina, de obicei, toată creșterea inferioară de sub ecran pentru a îmbunătăți fluxul de aer și pentru a direcționa toată energia plantei către vârfuri.

SCROGGING

Toate tehnicile de cultivare pentru randamente mari de mai sus pot fi îmbunătățite cu un ScrOG sau Screen of Green. ScrOG reprezintă apogeul cultivării de înaltă performanță a plantelor de marijuana. Prin plasarea unui ecran de plasă în spațiul de cultivare, întreaga cultură este adaptată pentru o producție maximă. În esență, cultivatorul trebuie să îndoaie și să plieze lăstarii pentru a umple cât mai multe dintre pătratele plasei. Acest lucru începe în etapa de vegetație și continuă până la începutul etapei de înflorire.

Ai împlinit 18 ani?

Conținutul ce se regăsește pe site-ul RoyalQueenSeeds.com este potrivit numai adulților și este destinat persoanelor majore.

Asigură-te că ai luat la cunoștință legile țării în care trăiești.

Dacă apeși INTRĂ, confirmi
că ai împlinit
18 ani.

Subiecte Ghid de Cultivare

eKomi silver seal
4.7 out of 5
from 37752 reviews